Au trecut 3 saptamani de cand am fost in Buila si acum am ceva timp sa pun pe hartie cateva impresii.
Incep cu impresiile pentru ca sunt inca puternice si apoi traseele ce imi aduc aminte ca am facut:)
In primul rand e un munte ingrijit. Se vede peste tot asta: poteci curate, indicatoare de lemn (cam vechi da mai merge), marcaje discrete, panouri educative ingenioase (chiar le-am citit pe cele intalnite).
Un munte mai putin “batut”. Multa liniste (Samabata duminica am intalnit doar 3 turisti). Stane “cuminti”.
Am umblat numai pe traseele marcate (omologate) avand la mine printate descrierile de pe site buila.ro si nu am ratacit nici un pic. Marcajele sunt cam sterse/vechi iar potecile nu asa evidente pe anumite potiuni (nu va asteptati la poteci-autostrazi cum sunt in Bucegi). Marcajele trebuie cautate in anumite puncte dar le gasiti repede cu putina atentie.
Vremea frumoasa ne-a permis sa surprindem peisajele superbe jur-imprejur in special Dosul Builei si Capatanii.
4 zile cu tot cu drum din Ploiesti a fost de ajuns pentru creasta principala (portiunea marcata) intre Cacova si Saua Stevioara, Cheile Cheii si Curmatura Comarnice.
In prima zi (dupa drumul Ploiesti - Pietreni) am inceput din Pietreni – Poiana Scarisoara sa urcam pe Cacova pe la Vacarie. Aici se pierde marcajul triunghi rosu care cred ca se continua drept in sus. Noi am luat-o mai in diagonala si am ajuns in marcajul de creasta punct rosu (ca in Crai). Mers lejer pana in Curmatura Builei. Refugiul este in stare foarte buna. Am coborat mai intai pe punct galben apoi drept in jos pe cruce albastra si iar punct galben pana inapoi in Poiana Scarisoara unde am dormit sus in podul acelui mic refugiu cu izvor.
A doua zi cu masinuta pana la Pahomie apoi pe punct albastru pana sus in Saua Stevioara apoi creasta pana in Curmatura Builei si coborare pe punct galben la Patrunsa. E refacut marcajul (PG) si nu ratacesti prin pajistea alpina dar carare nu prea e, inaintarea fiind lenta. Atentie la bolovani si gauri ascunse de smocurile mari de iarba. Nu prea vezi pe ce pui piciorul. Am vazut chiliile cu panouri solare si noua biserica de la Patrunsa. Apoi fuguta la Pahomie sa recuperam masina. Am dormit la Schitul Iezer asta pentru ca la intoarcerea din traseu pe la 8 seara ne-am dat seama ca am uitat cortul acasa. Nu radeti ca e boala care se ia :)) (eu nu o aveam dar am luat-o de la altii)
A treia zi cu masina pana la Canton Cheia. Loc de vis si fiind Luni avem noroc de liniste – este un singur grup mic de turisti parca din Valcea si Bucuresti (doar doua masini). D-l Dumbravescu a trecut o fuga si a lasat pe altcineva la cabana. Putem dormi in camera din spate pentru 25RON de om. Imediat am pornit pe Cheile Cheii. Ne bucuram de fiecare metru din acest labirint fantastic si salbatic, apoi de Brana Caprelor cu peisaje ametitoare. Aici mi-a placut cel mai mult. Am revenit la Canton ocolind mutele pe drum forestier (trecand prin tunel). Seara la foc de tabara am stat la povesti pana noaptea tarziu.
A patra zi am plecat de la Canton pe marcaj triunghi rosu pe care am mers pana in Curmatura Comarnice. Padurea din aceasta zona mi-a parut ca din povesti. Si am auzit eu ca mai departe trece prin niste poieni minunate - Poiana Piscu cu Brazi, Poiana Fata Piscului, Poiana de Piatra. Ramane pe altadata, pentru ca trebuie sa ne grabim spre casa. In urmatoarea zi, spre seara mancam bors delicios de peste la Sf. Gheorghe in Delta.
Si mi-a venit in minte o poezie care se potriveste ca o manusa.
Am vazut cum
“Langa schit miezul noptii gaseste
fapturi adormite-n picioare. Duhul muschiului
umed umbla prin vagauni.
Din rasarit vin fluturi cat buhele
sa-si caute in focuri cenusa.
La radacinile brazilor, langa blestemul cucutelor
ciobanul pune pamant
peste mieii ucisi de puterile codrului.
Peste muche saltand
fetele stanilor - isi freaca de luna umerii goi,
aventura lor se patrunde suprafireasca
de pulberea luminos starnita din disc ca un roi.
Cai galbeni isi cauta sarea vietii din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic sa aiba loc ciupercile rosii
sa creasca subt spatele lui.
In sangele oilor noaptea padurii este vis lung si greu.
Pe patru vanturi adanci patrunde somnul in fagi batrani.
Subt scut de stanci, undeva
un balaur cu ochii intorsi spre steaua polara
viseaza lapte albastru furat din stani.”
“In munti” de Lucian Blaga 1926
luni, 20 septembrie 2010
joi, 15 iulie 2010
Mehedinti si Cernei
Am reusit sa ajung prin Baile Herculane de unde am facut cateva trasee:
1. Cheile Corcoaia – foarte scurte si spectaculoase
2. Cheile Tasnei - Moara Dracilor – Stana din Bechet (cred). Intrarea in chei se face exact pe langa Pensiunea Dumbrava. Cheile sunt foarte frumoase. Moara este inca folosita/functionala. Nu porniti moara sa rasneasca in gol ca se strica/sparge piatra. La stana se intampla pe langa cele obisnuite si o mica afacere:) adica este 15RON portia de mamaliga cu trei feluri de branza. Nu poti manca toata portia – mai bine o portia la doi oameni. Am stat la povesti cu bacita Maria. I-am lasat niste fructe ce aveam pe la mine. Mai sus de stana am dibuit un marcaj BandaRosie am trecut de “scarita” (parca asa ii spune treptei stancoase ce trebuie catarata). Marcajul este vizibil si se continua pana intr-o poiana mare (poate ma ajuta cineva cu numele ei ca nu-l stiu) unde se termina brusc. Tendinta este sa o iei la vale prin fagete ceea ce inseamna ca ajungi dupa ceva ore bune in Isverna. Totusi exista posibilitatea de a continua spre Vf. Pietrele Albe urmand marcajul de limita de rezervatie (patrat rosu in chenar alb) dar este destul de sporadic si sters. Se pierde mult timp cu inaintarea prin padurea de fag, neaparat cu busola si harta. Am decis intoarcerea pe acelasi traseu pe la stana ca sa nu ne prinda noaptea bajbaind prin paduri. Mi-a placut foarte mult traseul dar am luat decizia inteleapta pentru grup si mi-am infranat dorinta de explorare. La stana am intrebat si am aflat ca ar fi trebuit sa dibuim o alta poteca dupa “scarita” la stanga ca sa ajungem mai usor pe Vf. Pietrele Albe. Marcajul BulinaGalbena (trecut pe toate hartile cu Mehedinti) nu mai exista in teren. Poate doar cei experimentati si dornici de balaureala sa dibuiasca poteca ce trece pe sub creasta prin poieni minunate. Marcajul de la stana pana in Balta Cerbului este refacut (nu imi aduc minte exact, parca e TriunghiAlbastru). Nu mai poti pierde poteca (cum am inteles ca se intampla des).
3. Cascada Vanturatoare – urcus abrupt sustinut de aproximativ 1h din drum de la podul peste Cerna aflat la cca 2km in aval de Pensiunea Dumbrava. Cascada este superba. Traseul trece pe sub cascada si se continua spre Vf. Cicilovete. Trebuie atentie la cel putin doua schimbari de directie ale traseului care nu sunt semnalizate. Cautati cu atentie urmatorul semn (Cruce Rosie) pentru ca exista dar este foarte rar si poteca nu este asa evidenta in anumite locuri. Timpul prost cu ceata si ploaie ne-a intors din traseu pana sa ajungem in varf. Ramane pe alta data. Am mancat cate o supa de pui la Dumbrava – 8RON portia. Am vazut si fotografiat o vipera cu corn chiar in traseu sub cascada.
http://www.youtube.com/watch?v=CEVJUhcVBgA
4. Urmatoarea tinta – Vf. Domogledul Mare. Timpul se anuta frumos si alegem o varianta lunga de traseu. Urcam pe valea Feregari ajungem in Poiana lui Mos Brozba unde ne alimentam cu cirese. Mult timp il pomenim in gand pe Mos Brozba ca tare bune au fost ciresele. Cativa pruni sunt prabusiti sub greutatea rodului din acest an. Coliba este ruine. Traseul mai pune ceva probleme prin cazaturile masive de arbori ce sunt pana in saua care face trecere spre Poiana Musuroane (sau Musuroaie). Doamne, ce frumoasa e si poiana asta. Apoi in sus pe varf urcus sustinut, poteca destul de clara (TriunghiRosu). Coborarea am facut-o spre Baile Herculane pe Cararea Pisicii – Crucea Alba. Am intrat si in Pestera Sub Sarban – frumoasa (ici colo se vad urmele vandalismului – ce-or fi avand cu formatiunile din pestera???). Varianta mai scurta de coborare din Musuroane in Baile Herculane era chiar pe firul vaii Jelarau. Am preferat incantatoarea Carare a Pisicii:).
5. Vf Arjana. Am parasit cu masina Baile Herculane si prin Plugova – Globurau – Bogaltin am reusit sa ajung pana in Valea Lunga. De la Bogaltin la Valea Lunga drumul are portiuni foarte rele. Numai tractoare, carute, calare sau pe jos si probabil cu ceva curaj cu batrana Dacia Berlina se ajunge pe acolo. Sau cu 4x4. Atentie ca in Atlasul Rutier e figurat drum pana in Poiana Lunga prin Cornereva – Dolina ceea ce nu mai e de actualitate aceasta varianta fiind cea mai rea. Am inteles ca mai e una mai scurta prin Valea Bolvasnita. Am ajuns pe seara langa o casa locuita (multe sunt nelocuite) unde un caine narodos (sau javros – dupa spusele stapanei casei care de-abea il putea strunii) ne-a tinut la respect minute in sir pana am reusit sa-l mai domolesc cu bucatele de paine de am putut sa ne miscam un pic sa punem cortul. Am primit lapte si branza la schimb cu pepene si dulciuri. Arjana avea caciulita de seara (a se citi de nori) si nu-I putea ghicii formele. A fost cea mai frumoasa/linistita noapte la cort din aceasta iesire. Dimineata (senin) atacam varful cu inima batand de emotiile peisajor ireale parca. Dam si de marcajul de creasta (BandaRosie). Portiunea finala de creasta e chiar spectaculaosa cu hau in stanga si in dreapta. Ajungem pe varf si suntem mai aproape de cerul pe care incep sa se stranga ceva norisori. Godeanu e incruntat deja. Bate un vant rece dinspre el care ne goneste de pe varf undeva mai jos la loc mai ferit unde mancam cu pofta. Continuam creasta inierbata si pe alocuri cu lespezi. Aici am vazut pentru prima oara intr-o poiana multe ciuperci dispuse in linie pe vreo 20m. Unele erau mari de nu le puteai cuprinde cu palma. Nu am vazut nici o vipera, dar am vazut o vulpe ce s-a ascuns repede in cotloane numai de ea stiute. Si acum dupa atatea zile mi-a ramas pe retina frumoasa Arjana!
http://www.youtube.com/watch?v=xCjqszyQ_Oc
PS1: Ca bonus la intoarcere am trecut pe la Manastirea Prislop (la 13 km de Hateg) unde este inmormantat Arsenie Boca si trecerea muntilor din Transilvania in Tara Romaneasca pe Transfagarasan. La Balea Lac am ajuns pe la 21:00 numai bine sa prind ultimele sclipiri rosiatice ale asfintitului. Erau ceva corturi si ceva petice de zapada. Portiunea de coborare din Arges a mai fost peticita dar tot “rea” este.
PS2: La Baile Herculane, in pensiunea unde ne-am cazat am vazut un scorpion care nu prea avea chef de sesiuni foto si in pozitia de aparare pe care o avea ar fi incaput intr-o cutie de chibrituri

Abonați-vă la:
Postări (Atom)